A treia zi a Postului Sfintelor Paști | Credincioșii din Focșani s-au rugat împreună cu arhipăstorul lor

Credincioșii Parohiei Pogorârea Sfântului Duh din Focșani s-au rugat, miercuri, 1 martie 2017, împreună cu arhipăstorul lor. Aceștia au participat la rânduiala Pavecerniței Mari, oficiată în a treia zi a Postului Sfintelor Paști de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Ierarhul a citit, în cadrul slujbei, a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Sfântul Roman Melodul, a precizat Dragoș Olteanu, consilier mass-media al Eparhiei.

În cuvântul rostit, Părintele Arhiepiscop a precizat că acest canon de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul ne oferă posibilitatea să ne adunăm împreună, cler și popor, la rugăciune de seară, și să privim înlăuntrul sufletului nostru, meditând la modul în care ne-am petrecut viața până în acest moment și ce ar trebui să facem ca să ne îndreptăm.

La final, preotul paroh, Eduard-Daniel Bran, care îndeplinește și responsabilitatea de protoiereu al Protoieriei Focșani I, a mulțumit chiriahului locului pentru prezență și binecuvântarea arhierească.

Comentarii Facebook


Știri recente