A treia zi a Canonului cel Mare la Patriarhie

La Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată, astăzi, 20 martie 2013, a treia parte din Slujba Canonului cel Mare. În a treia zi a Postului Mare Slujba Canonului Sf. Andrei Criteanul a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezența a sute de credincioși.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul le-a vorbit credincioșilor despre starea de pocăință la care Biserica ne cheamă în acest post: „Biserica ne cheamă la pocăință, la plângerea păcatelor cu părere sinceră de rău și gând de întoarcere către Dumnezeu și cu rugăciunea de a ne redeschide porțile Raiului care au fost închise strămoșului nostru. De aceea, să adăugăm la celelalte lucrări duhovnicești, la celelalte osteneli trupești, reținerea de la mâncare, de la băutură, de la diferite lucruri legate de confortul nostru zilnic, osteneala de a veni la Biserică, de a face metanii, de a ne ruga mai mult și aceste osteneli duhovnicești care sunt cultivarea credinței și cultivarea unui suflet milostiv știind că nu putem cere iubirea și mila lui Dumnezeu dacă noi, în aceeași măsură, nu arătăm fața de semenii noștri iertare și milă”.

Sfântul Andrei Criteanul subliniază, în Canonul său, necesitatea pocăinței, fără de care nu poate exista restaurare și, respectiv, îndumnezeire. În acest sens, autorul a făcut o centralizare a faptelor biblice – vechi și nou-testamentare -, toate rememorate cu profundă durere și străpungere a inimii. Fiecare faptă la care s-a făcut părtaș omul: crearea, neascultarea și căderea, alungarea din rai, durerea pricinuită de păcat și așteptarea mântuirii, precum și răscumpărarea săvârșită de Hristos, este individualizată și personalizată. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpărarea mea.

Comentarii Facebook


Știri recente