A fost lansată prima aplicaţie despre alăptare în limba română | Sf. Paisie: Laptele mamei dă sănătate copiilor ei

Dezvoltată sub numele „Abecedar de alăptare”, aplicaţia pentru mobil are ca scop sprijinirea mamelor care doresc să alăpteze, fiind prima de acest gen în limba română cu informaţii de specialitate explicate pe întelesul tuturor.

Aplicaţia a fost lansată în contextul Săptămânii mondiale a alăptării: 1-7 august 2018, informează copilul.ro.

În privinţa importanţei alăptării la sân, Sfântul Paisie Aghioritul spunea că mama are datoria să hrănească pruncul cu lapte matern cât mai mult posibil.

„Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când mamele nu-şi alăptează copiii, se creează anomalii în organismul lor, care pot duce chiar şi la extirparea sânului”, spunea Sfântul Paisie.

De asemenea, în Sfânta Evanghelie de la Luca ni se relatează cum o femeie îi spune Mântuitorului: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!”.

Aplicaţia funcţionează ca un ghid de alăptare, iar conţinutul ei a fost conceput de trei mame care cunosc beneficiile alăptării: Monica Gornistu, educator în alăptare, Silvia Moise, consultant in lactaţie certificat internaţional IBCLC (cel mai înalt standard profesional în domeniu) şi Daniela Ilioiu, medic rezident.

Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în ceea ce priveşte alăptarea prevăd hrănirea exclusivă a copiilor cu lapte matern de la naştere şi până la vârsta de 6 luni.

România are încă un procent mic de mame care ajung sa îndeplinească această recomandare.

Din păcate, cea mai mare barieră în creşterea acestui procent o reprezintă tocmai lipsa educaţiei în alăptare a mamelor.

Foto credit: Abecedardealaptare.ro

Comentarii Facebook


Știri recente