A fost înființată o nouă parohie la Trossingen, Germania

Datorită creșterii numărului de credincioși ortodocși români din zona Pădurea Neagră, filia Trossingen a devenit parohie prin decizie mitropolitană. 

Preotul comunității, Ștefan Arghir,  a fost hirotonit duminică, 13 mai, pe seama acestei noi parohii de Mitropolitul Serafim al Germaniei în cadrul Liturghiei oficiate la parohia  Durchhausen.

În cuvântul adresat credincioșilor, Părintele Mitropolit a făcut referire la câteva aspecte referitoare la viața duhovnicească a unei comunități parohiale și la modul în care credincioșii trebuie să îl sprijine pe preotul paroh în misiunea sa.

Apoi, ierarhul i-a înmânat părintelui Ștefan Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii.

La Sfânta Liturghie au asistat: primarul orașului Trossingen, Dr. Clemens Maier, preotul catolic Thomas Schmollinger, cel care a pus la dispoziție spațiul liturgic pentru comunitatea românească din Trossingen, și mulți credincioși din zonele Pădurea Neagră, Konstanz și Innsbruck.

Filia Trossingen a luat ființă în anul 2013, la cererea unor credincioși din comunitate, fiind așezată sub păstorirea părintelui Ionel Nemeș de la Durchhausen.

De la aceasta dată Sfânta Liturghie a fost oficiată de două ori pe lună, iar numărul credincioșilor a crescut de la an la an, ceea ce a făcut necesar hirotonia unui preot și înființarea unei parohii.

Foto credit: Mitropolia Germaniei

Comentarii Facebook


Știri recente