A fost dezvelit Bustul Mareșalului Alexandru Averescu din fața Bisericii Cașin

Bustul Mareșalului Alexandru Averescu din fața Bisericii Parcul Domeniilor-Caşin a fost dezvelit duminică în cadrul unei ceremonii militare și religioase.

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, Divizia 2 Infanterie „Getica” şi Arhivele Militare Naţionale Române, informează Agerpres.

Inaugurarea monumentului a avut loc duminică, 11 noiembrie 2018, la ora 13:00.

Bustul Mareșalului Alexandru Averescu

Mareșalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial, a fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari români din toate timpurile.

Bustul amplasat la intersecţia bulevardului Mărăşti cu strada Alexandru Constantinescu a fost realizat de sculptorul Valentin Tănase şi donat Primăriei Capitalei de Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”.

La ceremonialul de duminică au participat generalul Nicolae-Ionel Ciucă, Şeful Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Gheorghiţă Vlad, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi preşedinte al Fundaţiei „Mareşal Alexandru Averescu”, reprezentanţi ai autorităţilor locale din Bucureşti şi Buzău, cadre militare şi veterani de război.

Foto credit: MApN

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente