Întâlniri cu tinerii în Protopopiatul Aiud

Ca urmare a întâlnirilor Grupului de iniţiativă pentru tineret din Aiud, s-au desfăşurat mai multe acţiuni ale preoţilor şi profesorilor de religie cu liceenii aiudeni, organizate de Arhiepiscopia Alba Iulia şi Protopopiatul Aiud. Astfel, vineri, 20 martie, la Parohia Aiud I, a avut loc o seară de rugăciune, iar marţi, 24 martie, în Sala Festivă de la Colegiul Tehnic Aiud a avut loc „Întâlnirea tinerilor liceeni“, cu tema „Cine sunt eu ?“, informează „Ziarul Lumina”.

Vineri seara, la ceas de rugăciune, Departamentul de Misiune şi Tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, reprezentat prin părintele Păunel Juchi, în colaborare cu Protopopiatul Aiud, au organizat o seară duhovnicească în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Parohia Aiud I. Evenimentul a început prin rostirea rugăciunilor de seară de către tinerii prezenţi, apoi protopopul Ioan Tocănel le-a adresat un cuvânt de bun venit celor prezenţi.

După rugăciune, tinerii au urmărit filmul de scurt-metraj „Pentru numele Meu“, urmat o sesiune de întrebări şi răspunsuri despre teme de actualitate din viaţa tinerilor şi provocările la care sunt supuşi, moderată de către Oliviu Botoi, profesor de limba şi literatura română la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan“ din Alba Iulia. Acesta a subliniat importanţa pe care tinerii o au în Biserică şi i-a îndemnat să Îl descopere şi să Îl păstreze neîncetat pe Hristos în inimile lor. Marţi, 24 martie, Colegiul Tehnic Aiud şi-a deschis porţile pentru „Întâlnirea tinerilor liceeni din Aiud“. Manifestarea, desfăşurată sub genericul „Cine sunt eu?“, a reunit peste 150 de elevi de la liceele şi şcolile generale din Aiud şi din împrejurimi. Pentru început, preoteasa Laura Popa, profesoară de limba engleză la Liceul din Ciumbrud, a ţinut o prelegere, care s-a transformat într-un dialog interactiv. Tinerii au participat, apoi, la ateliere de lucru coordonate de socio-animatori voluntari veniţi de la Alba Iulia. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Alba Iuliei în colaborare cu Protopopiatul Aiud şi Inspectoratul Şcolar Alba, prin implicarea profesorilor de religie din Aiud şi Ocna Mureş.

Comentarii Facebook


Știri recente