Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa, la Cluj-Napoca

Mii de tineri ortodocși din întreaga Europă se vor întâlni anul acesta la Cluj-Napoca sub genericul „împreună pentru viitorul Europei”. Întrunirea va fi organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului la începutul lunii septembrie și este înscrisă în calendarul manifestărilor pe care municipiul le va găzdui, în contextul în care Cluj-Napoca este în 2015 Capitală europeană a tineretului.

La acest eveniment, în premieră pentru întreaga lume ortodoxă, sunt așteptați peste 5 mii de tineri din țară, dar și din țări precum Republica Moldova, Rusia, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia și Slovacia, Finlanda, Georgia, Albania și Cipru, Siria și Palestina, a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Bogdan Ivanov. Pe parcursul a 4 zile, cât va dura întâlnirea, vor fi organizate conferințe și dialoguri cu tinerii, la care au fost invitați părintele Rafael Noica și arhim. Zaharia Zaharou, workshop-uri tematice stradale, dar și concerte de muzică ușoară, folk și populară. Nu vor lipsi din program rugăciunile de dimineață ce vor avea loc la Catedrala mitropolitană, sesiuni de prezentare a tradițiilor specifice ale fiecărei țări ortodoxe participante, o paradă a costumelor populare și concursuri și activități interactive, a adăugat pr. consilier Bogdan Ivanov .

Manifestarea va culmina duminică, 6 septembrie, cu o liturghie solemnă ce va avea loc dimineața pe platoul din fața Catedralei mitropolitane și cu o procesiune ce va fi organizată duminică seara prin centrul Clujului. Totul se va încheia cu rugăciunea de seară de la Catedrală și concertul de bun rămas, susținut de artisul de origine greacă Yanni, în Piața Unirii.

„Întrucât municipiul Cluj-Napoca va fi în anul 2015 Capitala europeană a tineretului ne propunem și noi ca Arhiepiscopia Clujului să participe la acest proiect cu un eveniment important pe care l-am înscris în calendarul principalelor manifestări. În spiritul preocupărilor noastre misionar-pastorale pentru educația și viitorul tinerilor dorim să organizăm la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie 2015, Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa, un eveniment în premieră pentru întreaga lume ortodoxă, care are astfel oportunitatea de a-și afirma deschiderea ei universală și ecumenică. Pentru a sublinia și mai mult dimensiunea europeană a acestei întâlniri, tema propusă va fi «Tinerii ortodocși împreună pentru viitorul Europei», având convingerea că acest eveniment și implicit Clujului poate fi dătător de ton, nu doar în Biserica noastră, ci în întreaga lume ortodoxă europeană. De aceea, ne propunem ca toate evenimentele din program și toți invitații să fie de referință pentru lumea spiritualității ortodoxe, culturale și artistice din România și din Europa”, a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Bogdan Ivanov.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente