Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocşi români din Germania

În fiecare an, în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva şi la începutul unui nou an universitar, are loc întâlnirea anuală a membrilor Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG). Întâlnirea din acest an, a şaptea de la înfiinţarea asociaţiei, a avut loc între 10 şi 12 octombrie, în orăşelul Timmendorfer Strand, situat la malul Mării Baltice, fiind găzduită de Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Hamburg, informează Ziarul Lumina.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, 160 de tineri ortodocşi din Germania, dar şi invitaţi din Franţa şi Belgia, precum şi membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Iaşi s-au întâlnit în nordul Germaniei, în apropierea oraşului Hamburg, unde au fost întâmpinaţi de către Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi preşedintele ATORG.

Lucrările întâlnirii au avut loc sâmbăta, debutând cu salutul Preasfinţitului Părinte Sofian, care a amintit de mottoul asociaţiei, „Mărturie prin prietenie“, şi a vorbit despre paradoxul relaţiei dintre oameni, uneori prietenia neţinând cont de depărtare, în timp ce alteori apropierea fizică nu aduce automat comunicarea.

Invitatul special şi conferenţiarul de anul acesta a fost părintele ieromonah Petru Pruteanu, cunoscut atât pentru studiile sale de teologie liturgică, cât şi pentru dialogurile deschise cu tinerii şi pentru experienţa sa privind trăirea Ortodoxiei în diaspora. Tema conferinţei s-a intitulat „Viaţa liturgică a Bisericii – adevărata sursă de comunicare şi comuniune pentru tineri“.

Părintele Petru şi-a început prelegerea pornind de la cuvintele psalmistului: „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale“ (Ps. 118, 9) şi de la învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, care spunea că ne întâlnim cu Hristos la capătul poruncilor Sale. Preacuviosul părinte a dezvoltat o temă de actualitate, referindu-se la epoca internetului şi a reţelelor de socializare, văzută ca o provocare serioasă mai ales în rândul tinerilor, care deseori se rezumă la comunicarea în lumea virtuală. Există un mare pericol în a transforma comunicarea dintr-o relaţie faţă către faţă într-una aparentă, ascunsă în spatele unor profiluri inventate pe internet. Deşi se spune că internetul şi celelalte medii moderne aduc mai aproape oamenii, îi ajută în comunicare şi micşorează distanţele temporale şi spaţiale, paradoxal, multe studii ştiinţifice, mai ales din psihologie, demonstrează că oamenii sunt din ce în ce mai alienaţi, iar în rândul tinerilor se constată că a crescut rata depresiilor şi a vieţii în singurătate. Epoca digitală, în care se pune accent pe eterna noutate şi pe originalitatea cu orice preţ, este o provocare şi prin aceea că tinerii deseori nu mai pot înţelege aparenta lipsă de dinamică a slujbelor bisericeşti şi a rânduielilor liturgice.

Prin viaţa sa liturgică, Biserica oferă tinerilor o altfel de comuniune, aceea a dragostei, a legăturii cu sfinţii săi şi un alt fel de comunicare, anume prin împărtăşirea „dintr-o singură Pâine“, din acelaşi Trup al lui Hristos în Liturghie, după cum menţionează autorul Didahiei (una dintre cele mai vechi scrieri creştine). Centralitatea Sfintei Liturghii în viaţa tânărului creştin este importantă, pentru că Sfânta Jertfă ne face pe toţi cei prezenţi la ea contemporani cu Domnul şi cu sfinţii Săi, ne face să comunicăm cu ei, dar şi unii cu alţii.

Tinerii creştini pot răspunde lumii contemporane manifestându-şi conştiinţa eclesială, care înseamnă convingerea că legământul creştinului cu Dumnezeu nu este unul individual, ci comunitar şi se împlineşte în toate Tainele Bisericii, care au, la rândul lor, un caracter eclesial.

Conferinţa a continuat cu întrebări referitoare la practica Bisericii în ceea ce priveşte Botezul şi celelalte Sfinte Taine. După-amiaza au urmat discuţiile pe grupe, pornind de la temele: „Ce aşteaptă tinerii de la Biserică?“; „Ce aşteaptă Biserica de la tineri?“; „Ştiinţă şi religie – spiritualitate raţională?“; „Sfânta Liturghie – cale de unire cu Mântuitorul Iisus Hristos“; „Aspecte ale vieţii creştine în societatea pluriconfesională“, respectiv „Adolescenţa ca vârstă a alegerilor“, iar concluziile dezbaterilor au fost prezentate apoi în plen.

După slujba Vecerniei, a avut loc prezentarea expoziţiei de fotografie dedicată ctitoriilor familiei Brâncoveanu, de la martiriul cărora s-au împlinit anul acesta 300 de ani, apoi tinerii din Asociaţia „Nepsis“ din Belgia, ATOR Iaşi, precum şi cei din ATORG Berlin, München, Offenbach, Stuttgart, Hamburg şi Düsseldorf şi-au prezentat activitatea în cadrul parohiilor. De asemenea, a fost organizat un stand cu recomandări de carte şi CD-uri audio.

Continuând performanţa artistică de anul trecut, un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian“ din Târgu Mureş, coordonaţi de Ilie Manta, profesorul lor de religie, i-au încântat pe cei de faţă interpretând piesa de teatru creştin „Hoţul de mărgăritare“, o adaptare a Pildei fiului risipitor, scrisă de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Discuţiile pe tema conferinţei au continuat apoi până târziu în noapte.

Duminică dimineaţa, tinerii au participat la Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Hamburg, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofian, împreună cu părintele protosinghel Calinic Vintilă, parohul comunităţii din Hamburg, părintele Petru Pruteanu şi un sobor de clerici. Preasfinţia Sa a mulţumit tuturor celor care s-au ostenit să vină, de la distanţe mari, la întâlnirea anuală şi să dea mărturie pentru prezenţa tinerilor în viaţa Bisericii, precum şi enoriaşilor care au contribuit la buna organizare a congresului ATORG de anul acesta. Întâlnirea s-a încheiat cu agapa frăţească oferită de parohia românească din Hamburg şi cu vizitarea oraşului din estuarul Elbei.

Comentarii Facebook


Știri recente