Întâlnire a tinerilor din Sibiu la Liceul „Carol I”

Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu Asociaţia Împreună pentru tineri, au organizat la sfârşitul săptămânii trecute o activitate cu un grup de tineri din Sibiu, menită să deschidă noi proiecte destinate elevilor şi studenţilor din oraş. La această primă întâlnire au participat şi profesori de Religie de la şcolile şi liceele din Sibiu, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Întâlnirea cu primul grup de elevi din Sibiu a avut loc în sala de sport a Liceului Tehnologic de Construcţii şi Arhitectură Carol I, în prezenţa mai multor profesori de Religie, cadre didactice, reprezentanţi ai Departamentului pentru tineret şi ai asociaţiei amintite. După o scurtă prezentare a asociaţiei şi a planului de activităţi, s-a pus la dispoziţia elevilor un chestionar cu titlul Tinerii şi Biserica, prin care elevii au avut posibilitatea să propună activităţi pentru viitoarele întâlniri. În a doua parte a întâlnirii, elevii au beneficiat de mai multe activităţi de cunoaştere şi team-building, iar mai apoi au avut posibilitatea de a se înscrie la unul dintre atelierele organizate de asociaţiei.

Membrii Asociaţiei Împreună pentru tineri sunt profesori de Religie din judeţul Sibiu şi reprezentanţii Departamentului de tineret. Pe lângă atelierele de lucru şi întâlnirile periodice, reprezentanţii asociaţiei îşi doresc să atragă tinerii şi spre alte activităţi.

Comentarii Facebook


Știri recente