5 iunie – Ziua Mondială a mediului înconjurător

Ziua mondială a mediului înconjurător reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care se încearcă stimularea preocupării oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp sensibilizarea factorilor decizionali să acţioneze în acest sens.

Ziua mondială a mediului înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Organizației Naţiunilor Unite (ONU) în 1972. Atunci, în perioada 5-16 iunie, a avut loc Conferinţa de la Stockholm, prima mare conferinţă privind problemele de mediu, informează site-ul oficial al ONU citat de Agerpres.

Biserica Ortodoxă este preocupată de rezolvarea problemelor de mediu și a crizei ecologice îndemnând, potrivit învățăturii creștine, la respect faţă de creaţie şi la un efort comun pentru protecţia mediului înconjurător.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, supranumit Patriarhul Verde pentru desele sale inițiative ecologice, a subliniat în repetate rânduri faptul că „rădăcinile crizei mediului nu sunt în principal economice sau politice, nici tehnologice, ci în mod profund şi esenţial religioase, spirituale şi morale”.

„Este o criză despre şi din interiorul inimii omului”, spune Patriarhul Ecumenic.

Afectarea și distrugerea creației lui Dumnezeu este un păcat potrivit învățăturii Bisericii întrucât „pământul şi oamenii au fost creaţi şi meniţi să existe într-o relaţie de respect şi armonie” iar „ocrotirea vitalităţii şi diversităţii planetei noastre este o responsabilitate sfântă şi o vocaţie comună”, așa cum a amintit Patriarhul Ecumenic.


Vezi și: Ce spune Enciclica SMS despre ruptura dintre om şi creaţie


Fiecare Zi mondială a mediului înconjurător este organizată în jurul unei teme care pune accentul pe o preocupare deosebit de presantă în ceea ce priveşte mediul. Tema din 2018 – ”Beat Plastic Pollution” – pune accentul pe combaterea poluării cu materiale plastice.

Foto credit: collegian.csufresno.edu

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente