4 martie 1834 – S-a născut în Sighișoara preotul și pedagogul Zaharia Boiu

4 martie 1834 – S-a născut în Sighișoara preotul și pedagogul Zaharia Boiu. Studii la Gimnaziul evanghelic-luteran din Sighișoara (abs. 1854), la Institutul Teologic din Sibiu (1855-1857) și la Universitatea din Leipzig (1859-1861). Profesor suplinitor (1857-1859) la secția pedagogică a Institutului Teologic – Pedagogic din Sibiu, apoi titular (1861-1870) la ambele secții; în paralel, redactor al ziarului „Telegraful Român” (ian 1863 – oct. 1865), catehet al elevilor ortodocși la Liceul de Stat din Sibiu (1865-1875), preot-paroh în Sibiu – Cetate (1864-1884), apoi „asesor consistorial” (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului (1870-1902); membru în Comitetul central al Astrei. Apoi secretar și redactor al revistei „Transilvania” (1892-1894). A publicat manuale didactice, volume de predici, poezii patriotice (uneia sub pseudonimul Eugen Silvan), studii pedagogice, disertații etc. Între ele se numără: „Abecedariți pentru școalele poporale”, „Elemente de istoria naturii și fizică” (3 ediții); „Catehismul mic” (2 ediții); „Cuvântări funebrale” (1889). Volume de poezii: „Sunete și răsunete” (1862) și „Frunze de laur”. Poezii eroice din anii 1877-1878 (1904). A tradus în limba germană (în colaborare cu Ioan Popescu) un volum din „Istoria bisericească” a lui Andrei Șaguna (1862), precum și „Memorandumul românilor Ardeleni” (redactat în 1881); traduceri din limbile latină („Confesiunile Fericitului Augustin”) și germană.

Comentarii Facebook


Știri recente