Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars – A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se abătuse şi asupra oraşului Tars din Cilicia, care a dăruit lumii creştine pe Sfântul Apostol Pavel, pe întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, precum şi pe alţi mucenici şi muceniţe. Printre creştinii care fugeau în munte se afla şi Episcopul Klinon care din dorinţa de a nu lăsa singuri pe creştinii refugiaţi în munţi, a luat această hotărâre de a fugi în munţi. În oraş rămăseseră doar creştinii „tăinuiţi”, adică cei care nu-şi mărturisiseră pe faţă credinţa şi nu primiseră încă sfântul botez. Între aceştia se afla şi Sfânta Muceniţă Pelaghia.
Făcea parte din clasa înaltă a societăţii din Tars şi era orfană din tată. Mama ei rămăsese să administreze toate averile rămase şi păstra legăturile cu familiile păgânilor din înalta societate, unii dintre ei având funcţii importante la curtea împărătească din Nicomidia. Nu se cunosc împrejurările în care Pelaghia a învăţat credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Se poate să fi învăţat de la Episcopul Klinon sau de la cei doi robi din casa sa, Longhin şi Iulian, care erau creştini în taină. Când a aflat că Episcopul Klinon a fugit în munţi, Pelaghia s-a întristat, deoarece aştepta de mult timp să primească sfântul botez. Între timp, fiul împăratului Diocleţian a aflat despre frumuseţea Pelaghiei şi a trimis slujitori împărăteşti pentru a o cere de soţie. Nedorind să se căsătorească, Pelaghia a recunoscut în faţa mamei sale şi a slujitorilor imperiali că este creştină, faptă care a atras dispreţul lor. În urma descoperirii acestui adevăr, Pelaghia a reuşit să obţină de la mama ei învoirea de a se duce să îşi viziteze doica.
Pe drum, i-a ieşit în cale Episcopul Klinon şi coborând i-a mărturisit credinţa în Iisus Hristos şi dorinţa de a primi sfântul botez. Nefiind nici un izvor în apropiere, episcopul s-a rugat lui Dumnezeu pentru a oferi Pelaghiei Botezul Domnului nostru Iisus Hristos şi în timp ce se ruga, din pământ a ţâşnit apă şi botezând-o s-au despărţit. După ce şi-a vizitat doica, Pelaghia a fost dusă la judecată, în faţa împăratului Diocleţian, chiar de mama ei. Chinurile la care a fost supusă Pelaghia nu au făcut-o să renunţe la credinţa creştină, primind în cele din urmă cununa muceniciei. În timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337), când creştinii au dobândit libertatea religioasă în urma edictului de la Milan, s-a zidit pe mormântul Sfintei Muceniţe Pelaghia o biserică frumoasă.
Sfânta Monica s-a născut în orașul african Tagaste în anul 322, din părinți creștini. Nu știm foarte multe despre tinerețile ei, pentru că cele mai multe informații ne sunt oferite de fiul ei, Fericitul Augustin, în capitolul al nouălea al Confesiunilor sale.
Astfel, știm că s-a căsătorit cu Patritius, care era păgân și era angajat al statului roman. Soacra ei nu a agreat-o de la început, dar a cucerit-o prin purtarea ei plăcută. Deși soțul ei nu i-a fost credincios, nu a ridicat niciodată mâna asupra ei pentru că, spunea Sfânta Monica, ea își punea pază gurii în prezența lui. Împreună au avut trei copii: pe Augustin, pe Navigius și pe Perpetua, dar Patritius nu a îngăduit ca prunci să fie botezați.
Ajuns la vârsta tinereții, Augustin trăia cu o tânără în Cartagina, având și un copil. Sfânta Monica se ruga cu credință și cu lacrimi atât pentru fiul ei, cât și pentru soțul ei, ca să primească botezul înainte de moarte. Văzându-i rugăciunile și lacrimile vărsate pentru fiul lor, Augustin, soțul ei s-a convertit. Augustin a continuat, însă, să ducă o viață departe de Hristos.
Sfânta Monica, icoană contemporană, Mănăstirea Sfântului Augustin – Trikorfos, Grecia
Pe când se afla în Cartagina, Augustin a fost captat de învățătura ereticilor maniheiști. Mama sa s-a tulburat foarte mult și a încercat să-l convingă prin toate mijloacele că nu face ceea ce este bine, dar a avut un vis în care i se spunea să fie răbdătoare și caldă cu fiul ei. Augustin, desigur, nu i-a ascultat argumentele, rămânând în înșelarea maniheană vreme de nouă ani. În tot acest timp, Sfânta Monica nu a încetat să nădăjduiască pentru fiul ei.
A apelat la ajutorul unui episcop care fusese și el în tinerețe maniheist, în speranța că acela îl va putea convinge pe Augustin. Însă episcopul i-a spus că tânărul încă este fascinat de noutatea învățăturilor sectei, dar a încurajat-o, zicându-i: „Du-te pe calea ta și Domnul să te binecuvânteze, pentru că nu este cu putință ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”.
Mai târziu, pe când Augustin se afla la Mediolanum (Milano), l-a cunoscut pe Sfântul Ambrozie și a fost cucerit de cuvântul lui. Sfântul Ambrozie, ajungând să o cunoască pe Sfânta Monica, avea o mare prețuire pentru ea. După ce s-a botezat, Augustin și mama sa Monica s-au hotărât să se reîntoarcă în Africa. Pe drum, în orașul Ostia de lângă Roma, Sfânta Monica a adormit întru Domnul, la vârsta de 56 de ani. A fost înmormântată la Ostia, iar în veacul al șaselea osemintele ei au fost mutate în cripta unei biserici, iar în secolul al XV-lea au fost duse la Roma.
Racliță cuprinzând părticele din moaștele Fericitului Augustin și ale mamei sale, Monica, Mănăstirea Sfântului Augustin – Trikorfos, Grecia
În Apus, Sfânta Monica este considerată protectoarea soțiilor și mamelor ale căror soți și fii au apucat-o pe calea pierzării.
Notă: Sfânta Monica nu este menționată în Sinaxarul Bisericii din Constantinopol (redactat la jumătatea secolului al X-lea). În Apus, cultul ei s-a răspândit destul de târziu, începând cu secolul al XIII-lea. Nu se știe exact când a pătruns cultul ei în Biserica Ortodoxă, dat fiind faptul că cele mai amănunțite și veridice informații despre Sfânta Monica le oferă chiar Fericitul Augustin, fiul ei, în lucrarea sa Confessiones.
(Viața Sfintei Monica a fost preluată de pe pemptousia.ro)
