3 M (†) Sfintele Paşti; † Sf. Cuv. Irodion de la Lainici, Sf. Mc. Timotei şi soţia sa, Mavra; Sf. Mc. Diodor

1. Sfântul Irodion s-a născut în anul 1821 la Bucureşti, primind la botez numele de Ioan. A primit de mic o educaţie aleasă de la părinţii săi, alături de bunele deprinderi creştine.

Pe atunci, în apropierea Bucureştiului, la Mănăstirea Cernica, sporea sub povăţuirea Sfântului stareţ Gheorghe, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamţ, lucrarea duhovnicească a rugăciunii şi ascultării, rânduială continuată de Sfântul stareţ Calinic, viitorul episcop al Râmnicului. Tânărul Ioan, auzind de faima vieţii duhovniceşti de acolo, la vârsta de 22 ani, după ce a cerut binecuvântare de la părinţii săi trupeşti şi s-a retras la mănăstirea Cernica, sub îndrumarea stareţului Calinic. Aici, tânărul frate a fost supus la toate încercările şi în scurt timp a trecut prin toate ascultările, răbdând cu multă bărbăţie ispitele.

Fericitul dormea doar câte trei-patru ore pe noapte, iar restul timpului îl petrecea în rugăciune şi metanii. Era nelipsit de la toate slujbele din biserică, la care participa cu multă bucurie duhovnicească, iar pe buzele lui era permanent rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

În anul 1846 a fost tuns în monahism cu numele de Irodion şi hirotonit diacon, apoi, la scurt timp, preot, potrivit hotărârii stareţului său, Sfântul Calinic. După hirotonie, fericitul ieromonah Irodion s-a nevoit şi mai mult în post, rugăciune şi metanii, aşa încât ridicarea sa în vrednicia preoţească n-a schimbat cu nimic felul de viaţă al Cuviosului, ba mai mult, el a sporit în smerenie faţă de toţi.

În anul 1850, Sfântul stareţ Calinic, la stăruinţa voievodului Barbu Ştirbei, a primit alegerea sa ca episcop al Eparhiei Râmnicului. Cu multe lacrimi, vrednicul stareţ a părăsit obştea de la Cernica, luând cu sine câţiva părinţi pentru a-i fi de ajutor în rânduirea Episcopiei Râmnicului. Printre părinţii care l-au însoţit a fost şi Cuviosul Irodion, pe care l-a numit eclesiarh la Schitul Lainici, în anul 1851, când l-a şi hirotesit protosinghel. La scurt timp după această dată, Sfântul Calinic îl va numi pe protosinghelul Irodion egumen al acestui schit, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale.

De îndată ce fericitul a ajuns egumen, cu mai multă râvnă a trecut la nevoinţe şi mai mari. Pentru el, cu cât erau mai mari răspunderile înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cu atât trebuia sporită şi nevoinţa. Preamilostivul Dumnezeu, văzând astfel cugetarea şi osteneala Cuviosului, revărsa în inima lui daruri duhovniceşti negrăite. Dar cum diavolul, vrăjmaşul de totdeauna al neamului omenesc, n-a putut răbda smerenia şi nevoinţele Cuviosului Irodion, nu l-a lipsit de săgeţile sale înveninate. Aşa că vrăjmaşul a intrat în inima unor fraţi din mănăstire şi i-a provocat fericitului multă amărăciune. Acestor răzvrătiţi li s-au adăugat şi unii mireni, urmaşii ctitorilor de altădată ai schitului, care râvneau să conducă obştea după bunul lor plac. De aceea, Cuviosul a fost îndepărtat de la conducere o vreme. Dar, fiind chemat înapoi, Dumnezeu l-a slăvit cu numeroase daruri duhovniceşti.

În scurt timp Schitul Lainici a ajuns prin grija Cuviosului Irodion la cea mai numeroasă obşte din Oltenia, întrecând chiar mănăstiri mari şi vechi. Faima fericitului era din ce în ce mai mare, astfel încât însuşi Sfântul Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului, murindu-i duhovnicul, s-a hotărât să-l ia ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Irodion, cu toate că era mult mai tânăr decât el şi îi fusese ucenic. Cu adevărat, mare dar avea Părintele Irodion, căci toţi care veneau la el îşi găseau alinare sufletelor şi inimilor lor, vindecare de boli şi izbăvire de duhurile necurate. Dar Cuviosul şi mai mult se nevoia, iar Dumnezeu revărsa asupra lui daruri şi mai bogate, ajungând să fie văzător cu duhul, cunoscând dinainte cele ce aveau să se întâmple. Pentru aceste virtuţi, Cuviosul Irodion a fost numit de Sfântul Ierarh Calinic „Luceafărul de la Lainici”, deoarece, ca şi astrul ceresc, pe mulţi îi călăuzea şi îndruma pe calea mântuirii.

Ca monah, era cu inima şi cu mintea la ceruri, iar ca stareţ era cu grija la părinţii şi fraţii mănăstirii, pe care-i ocrotea de ispite şi-i ferea de năvălirile celui viclean.

O faptă vrednică de laudă şi de iubire de neam a arătat Sfântul în anul 1877, când a trimis 12 părinţi din mănăstirea sa pentru a sluji ca sanitari pentru îngrijirea celor bolnavi şi răniţi în Războiul de Independenţă. Mare dragoste de oameni a arătat Sfântul Irodion şi pentru credincioşii mireni care erau în nevoi, trimiţând ajutoare celor săraci şi lipsiţi de hrană materială.

Cuviosul Irodion şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos în ziua de 3 mai din anul 1900. La 10 aprilie 2009 au fost descoperite moaştele Cuviosului, care se află spre închinare în Mânăstirea Lainici până astăzi.

Trecerea sa în rândul Sfinţilor a fost făcută de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2011.

2.Sfântul Mucenic Timotei a fost cântăreţ la biserica din satul Penapeon din Tebaida (Egipt). S-a căsătorit cu Mavra, fata unor oameni credincioşi de la el din sat. La 21 de zile după căsătorie, în urma unor reclamaţii a fost chemat înaintea conducătorului Tebaidei, pe nume Adrian. Acesta i-a poruncit să dea cărţile din care citea creştinilor din sat. În urma refuzului Sfântului Timotei de a preda cărţile, acesta a fost supus la multe chinuri, iar soţia lui a refuzat să jertfească idolilor. În cele din urmă cei doi au fost răstigniţi primind astfel cununa muceniciei.

3. Sfântul Mucenic Diodor afost omorât cu pietre în oraşul Afrodisia din Caria (Asia Mică) în timpul persecuţiei declanşate de împăratul Diocleţian împotriva creştinilor.

Comentarii Facebook


Știri recente