28 iulie: Expoziția Iconari clujeni 2017

Expoziţie icoane Cluj

Artiștii plastici și meșterii populari, creatori de icoane, din județul Cluj sunt așteptați în această perioadă să participe cu lucrări la Expoziția Iconari clujeni 2017.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 28 iulie 2017, de la ora 15:00, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Calea Dorobanților 104, informează Radio Renaşterea. În cadrul manifestării, interpreta de muzică populară Ioana Breda Morar va susține un recital de pricesne.

Această ediție este dedicată sărbătorilor religioase din prima jumătate a anului. Icoanele (maxim 3 pentru fiecare participant) vor fi aduse la sediul CJCPCT Cluj, Calea Dorobanților 104, etaj VI – vest, până la data de 25 iulie 2017, între orele 10-14.

Evenimentul, organizat anual, are ca scop promovarea pictorilor și a meşteşugurilor artistice tradiționale din județul Cluj, iar lucrările prezentate publicului sunt realizate după izvoade vechi, replici ale unor icoane arhaice de factură populară, pictate de iconarii din zonă. De asemenea, prin această expoziție se urmărește creșterea respectului publicului clujean față de moștenirea culturală a poporului român, precizează organizatorii.

Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente