26 aprilie 1963 – A trecut la cele veșnice în București Vasile Voiculescu – medic, poet, scriitor creștin. Studii la Liceul „B.P. Hasdeu” din Buzău (1895-1897) și la Liceul „Gh. Lazăr” din București (1897-1901), continuate la Facultatea de Litere și Filosofie (1901-1902) și la Facultatea de Medicină din București (1903-1909), unde a obținut și doctoratul în Medicină (1909). Medic de ocol, participant la campaniile militare din 1913,1916-1917, profesor de Anatomie la Școala militară de Educație Fizică (1919); medic la Administrația Domeniilor Coroanei (1920); subdirector (1921), director al Culturii (1922) și inspector generai (1923) al Fundației Culturale „Principele Carol”; medic și profesor la Institutul „Pompilian” din București (1922); redactor-șef al propagandei sanitare în Direcția Educației Poporului din Ministerul Muncii și Prevederilor Sociale (1930); cenzor activ al „Societății Scriitorilor Români”, alături de Tudor Vianu (1935); consilier referent literar cu grad de director la Societatea de Radiodifuziune (1935-1940). În versuri evident religioase poetul își mărturisește credința, uneori chiar sub forma rugăciunii. După 1946. V. Voiculescu participă la întrunirile „Rugului Aprins” de la Mănăstirea Antim, alături de părinții Andrei Scrima, Benedict Ghiuș, Dumitru Stăniloae, poetul Sandu Tudor, eseistul Paul Sterian ș.a. Deținut politic în închisorile comuniste de la Jilava, Gherla și Aiud (1958-1962). Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba sănătății poporului și pentru opera literară a primit mai multe premii și decorații. Membru al „Societății Scriitorilor Români”; membru post-mortem al Academiei Române (21 aprilie 1993).
Lucrări: Poezii (1916, ediția definitivă sub îngrijirea autorului în 1944); Din țara zimbrului și alte poezii (1918); Pârgă (1921); Poeme cu îngeri (1327); Destin (1933); Urcuș (1937); Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară (scrise între 1954-1958, publicate postum, 1964); Călători spre locul inimii (postum, 1994, poeme religioase). Publică și proză: povestiri (Capul de zimbru – 1947; Taina gorunului – 1947; În mijlocul lupilor – 1947); nuvele (Ispitele părintelui Evtichie. Pescarul Amin); romanul Zahei Orbul (postum, 1970); teatru (Duhul pământului – Teatru românesc, Umbra, Fata ursului – 1943). Colaborează la revistele: „Gândirea” lui Nichifor Crainic, „România Literară”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea” și altele.
