25 de ani de arhierie ai Patriarhului României aniversaţi la Patriarhie

În Duminica Ortodoxiei, astăzi, 1 martie 2015, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, aniversează 25 de ani de la hirotonia întru arhiereu. Astfel, Preafericirea Sa a fost felicitat la finalul Sfintei Liturghii săvârşită astăzi în Catedrala Patriarhală.

Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a rostit un cuvânt în care a prezentat pe scurt activitatea Preafericirii Sale în cei 25 de ani, din care redăm un fragment: „Cunoscător al importanţei educaţiei viitorilor păstori de suflete din parohii şi mănăstiri încă din cuvântul rostit la instalarea în noua slujire arhierească şi-a arătat drept obiectiv şi redeschiderea Facultăţii de Teologie Ortodoxe din Iaşi, lucru înfăptuit în acelaşi an, 1990. Drept recunoştinţă celui care i-a fost mentor şi îndrumător la studiile doctorale, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitala Moldovei a primit numele Preotului Profesor Dumitru Stăniloae. Importanţa pe care a arătat-o educaţiei se vede şi din înfiinţarea altor numeroase instituţii de cultură din Arhiepiscopia Iaşilor. Nu s-ar putea omite ospitalitatea pe care Patriarhul Daniel o arată faţă de toţi cei care îi trec pragul fie că aceştia au fost la Iaşi sau la Bucureşti. În cele două metropole a invitat oaspeţi de seamă din mediul bisericesc, academic, cultural, între care se numără Patriarhii de Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, dar şi reprezentanţi ai celorlalte Biserici surori, numeroşi demnitari din ţară şi străinătate, ambasadori şi alte persoane publice”.

„Un sfert de secol de arhierie, 25 de ani de trudă, de muncă, pentru cel care şi-a unit destinul cu cel al Bisericii, pe care o slujeşte cu dăruire, nu foarte des întâlnită. Toate realizările Episcopului-vicar Daniel Lugojeanul, ale Mitropolitului Daniel al Moldovei şi ale Patriarhului Daniel al României au fost posibile datorită slujirii cu timp şi fără timp pe care Preafericirea Sa a înţeles să şi-o asume încă dintru început, dar şi pentru că a ştiut să insufle permanent colaboratorilor sentimentul strădaniei pentru ducerea la bun sfârşit a proiectelor, pentru continuarea şi îmbogăţirea activităţilor specifice. Aceşti 25 de ani pot fi definiţi simplu în câteva cuvinte: proiecte originale, de multe ori surprinzătoare, adecvate vremurilor în care trăim, şi putere pentru împlinirea lor; conştiinţa misiunii la care a fost chemat şi tăria corăbierului care duce către liman corabia lovită de valuri puternice, uneori chiar potrivnice; nădejdea în Dumnezeu mai mult decât în oameni. Împlinirea a 25 de ani de arhierie nu este un moment de bilanţ, ci unul de recunoştinţă adus lui Dumnezeu“, a mai spus Preasfinţia Sa.

Patriarhul României a primit un buchet de flori din partea părinţilor slujitori prezenţi astăzi în Catedrala Patriarhală ca un simbol al recunoştinţei pentru anii de slujire sfântă.

Totodată, în Catedrala patriarhală, după Sfânta Liturghie, a fost prezentat volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,Iubirea Jertfelnică – Lumină a Învierii. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2014, apărut la Editura Basilica. Volumul a fost prezentat de Arhim. Paisie Teodrescu, Vicar patriarhal.

„Volumul Iubirea Jertfelnică – lumină a Învierii. Lucrarea Bisericii în societate în anul 2014 ilustrează prin text, dar şi prin multe imagini, bogata şi neobosita lucrare misionară, creatoare de valori şi demnitate, desfăşurată de Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2014, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

În paginile lucrării de faţă sunt reunite textele reprezentative ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, textele actelor de sfinţire, ale pastoralelor sinodale şi patriarhale şi ale scrisorilor irenice transmise de Preafericirea Sa cu ocazia Învierii şi a Naşterii Domnului, ale mesajelor transmise cu diverse ocazii unor personalităţi sau instituţii, ale cuvântărilor rostite în momente importante prilejuite de sărbători sau întâlniri publice, ale condoleanţelor transmise oficial, ale prefeţelor celor mai importante volume apărute la Editurile Patriarhiei Române, sau sub egida altor edituri de prestigiu.

Totodată, lucrarea ilustrează legăturile tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe Surori, precum şi activităţile de promovare a relaţiilor de respect şi cooperare intercreştină şi interreligioasă.Mesajele adresate întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe şi cuvântările din cadrul unor simpozioane sau conferinţe internaţionale ne arată tuturor grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru comuniune şi cooperare, dar şi responsabilitatea eclesială a clerului şi conştiinţa misionară a mirenilor, cu scopul intensificării prezenţei active a Bisericii în societate.

Publicarea acestui volum reprezintă rodul unei bune cooperări intersectoriale existente între Editurile Patriarhiei Române, Cabinetul Patriarhal, Cancelaria Sfântului Sinod, Ziarul Lumina, Tipografia Cărţilor Bisericeşti şi Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Constituind un foarte necesar instrument de lucru şi un reper pentru ostenitorii din mass-media bisericească şi laică, volumul de faţă este util nu numai pentru teologi, ci şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască istoria şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Române”, a evidenţiat Arhim. Paisie Teodrescu, Vicar patriarhal.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit tuturor ierarhilor, colaboratorilor şi credincioşilor care zilnic se roagă pentru sănătatea şi mântuirea Sa.

„Mulţumim Preasfinţitului Părinte Episcop-vicar Timotei Prahoveanul pentru cuvântul frumos şi bogat pe care l-a adresat astăzi cu prilejul împlinirii a 25 de ani de arhierie din partea noastră. Acest cuvânt ne-a adus în memorie multe momente sfinte şi foarte mult binecuvântate de Dumnezeu pentru lucrarea Bisericii. Anii au trecut foarte repede şi ne uităm înapoi doar pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi celor care ne-au ajutat să împlinim lucrarea folositoare Bisericii. Totdeauna însă ne uităm cât mai este de făcut. Cât de multe alte lucrări trebuie realizate pentru ca să împlinim cu timp şi fără timp slujirea aceasta de a păstori Biserica lui Hristos din ţara noastră împreună cu toţi ierarhii, membri ai Sfântului Sinod, împreună cu clerul şi mănăstirile noastre spre binele credincioşilor care şi ei aduc o preţioasă contribuţie. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, ne gândim cu recunoştinţă la părinţii noştri după trup care ne-au născut şi ne-au crescut, la toţi părinţii duhovniceşti, profesori şi duhovnici care au contribuit la formarea noastră şi la toţi cei care au fost colaboratori ai noştri la lucrarea bisericească la Timişoara, la Iaşi şi aici la Bucureşti pentru că nimeni în Biserică nu poate face lucruri mari sau bune decât împreună cu ceilalţi slujitori ai Bisericii. Lucrarea bisericească este o lucrare în comuniune şi cooperare. De aceea, mulţumim în mod deosebit Preasfinţiţilor Episcopi-vicari care au slujit astăzi cu noi ca să aducem mulţumire împreună lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii noastre şi vă mulţumim şi dumneavoastră celor care aţi participat la această sfântă liturghie în ziua mare şi sfântă a Duminicii Ortodoxiei. Pentru toţi cei prezenţi am pregătit o iconiţă care arată importanţa sfintelor icoane pentru Biserica noastră. Frumuseţea Ortodoxiei se arată în pictura şi icoanele ei, în veşmintele slujitorilor, în obiectele de cult şi în toată arhitectura Bisericii şi în muzica bisericească pentru că ceea ce leagă timpul şi spaţiul de un locaş de cult este muzica. Muzica este cea care deschide pe om, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, spre eternitate. În cântare deschidem cuvântul spre Împărăţia Cerurilor, spunea el. Deci, toate acestea împreună arată frumuseţile Ortodoxiei ca o pregustare a Împărăţiei Cerurilor. Frumuseţea din Biserică, a picturilor, a veşmintelor, a tuturor ceremoniilor are rolul principal de a ne îndemna să căutăm frumuseţea cerească netrecătoare în Împărăţia lui Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin !”, a spus Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost hirotonit episcop în Duminica Ortodoxiei, în data de 4 martie 1990, în Catedrala Mitropolitană din Timişoara de către vrednicii de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Nestor, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi de actualul Arhiepiscop al Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei.

Comentarii Facebook


Știri recente