24 septembrie 2012 – Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei își sărbătorește ocrotitorul spiritual

Preasfințitul Părinte Siluan s-a născut la 5 martie 1970, la Gura Râului (nume civil: Ciprian Șpan), județul Sibiu (Transilvania, România). A absolvit Liceul de matematică-fizică „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu (1989-1993, licența 1993) și un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” din Paris (1994-1998).

A fost hirotonit diacon (21 ianuarie 1994) și preot (6 martie 1994) celib pe seama capelei Facultății de Teologie din Sibiu de către Mitropolitul Serafim, la vremea respectivă episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a deservit ca preot și duhovnic Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franța (1994-2001). În iunie 2001 a fost tuns în monahism primind numele Sfântului Siluan Athonitul (prăznuit la 24 septembrie).

Din martie 2001 a fost numit consilier eparhial pentru problemele liturgice și de misiune de către Mitropolitul Iosif, care l-a ales apoi episcop vicar al Mitropoliei (iunie 2001).

A fost hirotonit Episcop, duminică, 21 octombrie 2001, în Biserica „Sfântul Iosif” a parohiei omonime de la Bordeaux.

În sarcina Preasfinției Sale s-au aflat, de la hirotonie si până în august 2004, parohiile și comunitățile Mitropoliei din Spania, Portugalia și sudul Franței, ca și buna desfășurare a vieții monahale în Mitropolie. Începând cu data de 1 august 2004, a primit sarcina pastorală, misionară, administrativă și de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române în Italia (Vicariatul Italiei).

Urmare hotărârii Adunării extraordinare a clerului din Italia de a se înființa Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (Gavedo, 8 mai 2007), aprobată de către Adunarea Mitropolitană (Limours, 1 iunie 2007) și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (București, 21 iunie 2007), a fost ales drept unic candidat de către Colegiul electoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Paris, 19 februarie 2008), iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca cel dintâi Episcop al Italiei (București, 5 martie 2008). A fost înscăunat de către Mitropolitul Iosif la Lucca, în ziua de joi, 8 mai 2008.

Comentarii Facebook


Știri recente