Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, publicat în Calendarul creștin-ortodox 2014 (format agendă mică):
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic și An comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere sublinierea rolului esențial al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii pentru viața Bisericii lui Hristos și pentru întărirea duhovnicească a fiecărui creștin. De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin cu cei patru fii ai săi, Sfinții Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de pioasă evocare a jertfelniciei Sfinților Martiri Brâncoveni și de reflecție asupra moștenirii cultural-spirituale brâncovenești.
Reafirmarea importanței Sfintei Euharistii presupune și sublinierea sensului terapeutic duhovnicesc al Tainei Spovedaniei, a legăturii dintre Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta Taină a Împărtășaniei, precum și a participării frecvente la Sfânta Liturghie, ca izvor de iertare și sfințire, de creștere duhovnicească și de comuniune eclesială.
Roadele participării active la Sfânta Liturghie sunt manifestarea concretă și plenară a comuniunii eclesiale, permanenta înnoire și sfințire a membrilor Bisericii lui Hristos și transfigurarea întregii existențe prin unirea cu „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos”, izvorul învierii și al vieții veșnice: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. […] Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. […] Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine, și Eu întru el” (Ioan 6, 51-56).
Taina Spovedaniei se mai numește și Taina Mărturisirii și iertării păcatelor, sau Taina Pocăinței, adică a schimbării modului de a gândi, de a fi și de a trăi, după primirea iertării păcatelor mărturisite cu părere de rău și cu dorință de îndreptare, și după împăcarea cu Biserica lui Hristos, respectiv reprimirea în comuniunea eclesială. Iată cum acestea sunt exprimate într-o rugăciune: „Stăpâne Doamne, Dumnezeule, Cel ce ești mântuirea robilor Tăi, Milostive, Îndurate și îndelung-Răbdătorule, Căruia Îți pare rău de răutățile noastre și nu voiești moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, Însuți și acum milostivește-Te asupra robului Tău (N) și-i dă lui chip de pocăință, iertare păcatelor și dezlegare, iertându-i lui toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Împacă-l și-l unește cu sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos, Domnul nostru, cu Care împreună Ți se cuvine stăpânire și mare cuviință în veci. Amin” (Rugăciune din rânduiala Tainei Spovedaniei). Așadar, este vorba despre o schimbare lăuntrică, de un răspuns la chemarea: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4, 17). Începutul vieții creștine este pus la Botez, după care suntem unși cu Sfântul și Marele Mir și ne împărtășim pentru prima oară cu Sfânta Euharistie, devenind astfel fii după har ai Împărăției Preasfintei Treimi. De aceea, la fiecare Liturghie euharistică suntem chemați să ne împărtășim cu „dumnezeieștile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereștile și de viață făcătoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine”, pe care le primim spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Așadar, Sfânta Euharistie primită imediat după Sfântul Botez devine normativă pentru viața fiecărui creștin și a fiecărei comunități ca viață trăită în Hristos prin Duhul Sfânt: „Duminica adunați-vă, frângeți pâinea și săvârșiți Sfânta Euharistie, după ce, mai întâi, v-ați mărturisit greșelile, pentru ca jertfa voastră să fie curată. Iar oricine este certat cu aproapele lui să se împace cu el, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (Didahia 14, 1-2). De altfel, tradiția apostolică privind viața euharistică a Bisericii lui Hristos poate fi urmărită și în mărturiile canonice (canoanele 8-9 de la Sinodul apostolic, canonul 2 de la Sinodul din Antiohia [431], canonul 2 de la Sinodul Trulan [691-692], canonul 1 de la Sinodul VII Ecumenic [787] etc.) și ale unora dintre cei mai reprezentativi Sfinți Părinți ai Bisericii (Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Calist și Ignatie Xantopol, Sfântul Simeon al Tesalonicului, Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Nicodim Aghioritul ș.a.).
Haina curată și luminoasă în care am fost îmbrăcați când am fost înfiați duhovnicește prin Botez, pentru a putea participa la ospățul ceresc al Împărăției, este primită o singură dată. Însă, păcătuind, omul întinează acest veșmânt al nestricăciunii și, prin urmare, nu se mai poate apropia de ospățul mistic al Sfintei Euharistii: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului„(I Corinteni 11, 28-29). În acest sens, pocăința este necesară pentru curățirea de păcatele săvârșite după Botez și pentru primirea la fiecare Sfântă Liturghie a Sfântului Trup și a Sfântului Sânge ale Mântuitorului Hristos, ca pregustare sau arvună a ospățului mistic din Împărăția cerurilor.
În Biserica Ortodoxă, rugăciunea, pocăința și mărturisirea păcatelor, unite cu postul ca stare de jertfă, ne pregătesc pentru împărtășirea euharistică. De aceea, spovedania și împărtășirea euharistică se intensifică mai ales în timpul perioadelor de post, care ne îndeamnă la o permanentă unire cu Hristos: „Ție, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îți încredințăm toată viața și nădejdea noastră și cerem și ne rugăm și cu umilință cădem înaintea Ta: învrednicește-ne să ne împărtășim, având cuget curat, cu cereștile și înfricoșătoarele Tale Taine ale acestei sfinte și duhovnicești mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greșelilor, spre părtășia/comuniunea cu Sfântul Duh, spre moștenirea împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă” (Rugăciune din Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur). Pe aceeași linie cu rugăciunile Sfintei Liturghii, toate rugăciunile din canonul sau rânduiala dinaintea împărtășirii euharistice sunt rugăciuni de pocăință pentru păcate, iar cele de după împărtășire sunt rugăciuni de mulțumire pentru primirea iertării păcatelor și pentru darurile primite de la Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie.
Pocăința și primirea iertării păcatelor, urmate de împărtășirea cu Sfânta Euharistie, descoperă taina iubirii jertfelnice și milostive a lui Dumnezeu, cuprinsă în jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Care recuperează pe cel pierdut și dăruiește viață veșnică celui omorât spiritual de păcat și de patimi, după cum ne arată parabola întoarcerii fiului risipitor (cf. Luca 15, 11-32). Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne arată că în „sângele Mielului” este spălat sufletul martirilor (cf. Apocalipsa 7, 14) și „prin sângele Mielului” martirii dobândesc biruință asupra diavolului (cf. Apocalipsa 12, 9-11). Vedem astfel legătura dintre jertfa euharistică și jertfa martirică, ambele având ca bază jertfa Mântuitorului Iisus Hristos sau iubirea Sa milostivă și mântuitoare celebrată în Sfânta Liturghie. De aceea, atât masa Sfântului Altar, cât și Sfântul Antimis, pe care se săvârșește Sfânta Euharistie, conțin moaște ale Sfinților Martiri. De fapt, în Sfinții Martiri se arată în mod cel mai intens puterea și lucrarea iubirii lui Hristos mai tare decât teama de moarte.
Astfel, deloc întâmplător, în anul acesta (2014) omagiem Sfânta Euharistie și comemorăm 300 de ani de la martiriul sau martirajul Sfinților Brâncoveni (1714). Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în data de 15 august, anul 1654, părinții săi fiind postelnicul Matei Brâncoveanu și doamna Stanca din familia Cantacuzino. Deoarece din copilărie a rămas orfan de tată, de creșterea și educația lui s-a ocupat stolnicul Constantin Cantacuzino. A dobândit o educație aleasă de la unii dintre cei mai mari dascăli ai vremii. Datorită cunoștințelor dobândite, hărniciei și iscusinței sale, a fost promovat, încă de tânăr, în dregătorii însemnate. După moartea Domnitorului Șerban Cantacuzino, începând cu data de 29 octombrie 1688, a urcat pe tronul Țării Românești, fiind uns în această demnitate de către Mitropolitul Teodosie.
Sfertul de secol al domniei sale (29 octombrie 1688 – aprilie 1714) a fost marcat de spiritul său harnic și jertfelnic pentru păstrarea credinței creștine în vremuri de stăpânire otomană. Jertfelnicia voievodului muntean s-a exprimat mai întâi prin dărnicia sa în calitate de ctitor și binefăcător al locașurilor de cult din Țara Românească, Moldova și Transilvania, și prin mărinimia arătată față de creștinii ortodocși din regiuni siriene, georgiene și arabe, precum și față de viețuitorii multor locuri sfinte ale Răsăritului creștin. Așadar, acest domnitor român credincios s-a remarcat prin hărnicie și dărnicie, ca un bun organizator și un ctitor de biserici, de artă și cultură.
Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a fost un neclintit mărturisitor al credinței creștine ortodoxe și un promotor creștin al culturii românești. Profunzimea sintezei brâncovenești dintre credință și cultură, dintre valorile artistice din Răsărit și cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizației europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.
Însă, moștenirea culturală brâncovenească a dobândit valoare simbolică duhovnicească și mai mare odată cu jertfa martirică a acestui principe român creștin ortodox, profund credincios până la moarte. Conform Sinaxarului zilei de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni (16 august), în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos (luna aprilie din anul 1714), Constantin Vodă Brâncoveanu, împreună cu fiii săi și cu sfetnicul său de încredere, Ianache, a fost arestat și dus la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman. Aici, sultanul Ahmed al III-lea a poruncit torturarea voievodului român și a fiului său cel mare până când aceștia vor renunța la credința creștină și vor deveni mahomedani. După patru luni de chinuri cumplite, în data de 15 august 1714, când aniversa 60 de ani, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Voievodul Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și Ianache sfetnicul au fost decapitați, primind moarte martirică. Trupurile martirilor au fost aruncate în mare, fiind recuperate și îngropate de creștini în biserica Mănăstirii Maicii Domnului din Insula Halki, aflată în vecinătatea orașului Constantinopol (azi Istanbul). Șase ani mai târziu, trupul voievodului martir Constantin a fost adus în țară de către soția sa, doamna Maria (Marica), și înmormântat în ctitoria sa din centrul orașului București, în biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 19-20 iunie 1992, a hotărât canonizarea Martirilor Brâncoveni, având ca dată de pomenire ziua de 16 august a fiecărui an.
Comemorarea Sfinților Martiri Brâncoveni ne cheamă să fim ctitori de locașuri sfinte și de cultură creștină, să cultivăm întrajutorarea frățească față de creștinii ortodocși și să fim milostivi, să apărăm credința creștină, având în suflet iubire jertfelnică. Iar această iubire jertfelnică ni se dăruiește mai ales când ne împărtășim cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, după ce pomenim jertfa Lui cea de viață făcătoare, ca iubire milostivă împărtășită oamenilor, spre mântuirea lor.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
