200 de pelerini români au praticipat la hramul Mănăstirii Izvorul Tămăduirii din Constantinopol

Peste 200 pelerini au participat vineri la slujbele oficiate cu prilejul hramului mănăstirii  Izvorul Tămăduirii din Constantinopol.

„Frumoasa biserică în care pelerinii noștri au participat la Sfânta Liturghie a fost construită de Împăratul Leon I Tracul, datorită unei minuni petrecute pe când era soldat, iar în subsol ei se află izvorul cu apă tămăduitoare din trecut” a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica Vasile Mihăilă, Basilica Travel.

În zilele următoare, credincioşii aflaţi în pelerinaj organizat de Basilica Travel vor înălța rugăciuni în Catedrala Patriarhiei Ecumenice, Biserica Vlaherne, Biserica Românească Sfânta Muceniţă Paraschevi, Chilia Sfântului Simeon Stâlpnicul, Biserica Maicii Domnului de la Efes, mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul, Biserica Apocaliptică Curtea Roşie.

Izvorul Tămăduirii

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare, pe când încă nu era în demnitatea împărătească, un izvor cu apă vindecătoare de unde un orb a primit tămăduire.

Recunoştinţa împăratului Leon cel Mare (457-474) faţă de minunea pe care Maica Domnului a săvârşit-o în viaţa lui a îmbrăcat forma unei frumoase biserici care avea să ocrotească peste veacuri Izvorul Tămăduirii.

Biserica aceasta din secolul V, din cauza cutremurelor dese, s-a fisurat şi a fost rezidită de Împăratul Justinian cel Mare în secolul VI, împărat ce a primit vindecare după ce a băut din Izvorul Tămăduirilor.

În secolul IX, Împăratul Vasile Macedoneanul şi fiul său adoptiv au rezidit biserica Maicii Domnului care a durat până în 1453 când otomanii au distrus lăcaşul de cult.

Actuala Biserică de la Constantinopol a fost zidită pe locul unde era izvorul şi datează din secolul al XIX, în demisolul ei aflându-se izvorul propriu zis şi un paraclis din secolul V.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente