20 martie 1839 – S-a născut Arhiereul Filaret Musta

S-a născut în 20 martie 1839, la botez primind numele Filip, fiind fiul capelanului Adam Musta din Văliug. Numai la vârsta mai înaintată a reușit să apuce calea învățăturii, căci copiii mulți din casa părintelui său – doisprezece la număr – nu au dat putință acestuia să-l trimită la școală. Datorită bunicului său a reușit să se întrețină în școala primară pe care a făcut-o în satul său natal, iar apoi la Reșița. În anul 1851 este ucenic la uzinele metalurgice din Reșița. Dorul de carte îl atrage spre învățătură, astfel încât, în anul 1857 se înscrie la gimnaziul din Beiuș, terminându-l în 1864 cu ajutorul bunicului său. A urmat apoi cursurile Academiei de drept din Debrețin, după absolvirea căreia trece în anul 1868 la Institutul Teologic din Caransebeș, ca apoi, să fie primul trimis al Episcopului Popasu la Universitatea din Leipzig cu bursă de studii. În acest fel, încurajat de bursele înființate de Ioan Popasu, a ajuns printre viitoarele cadre didactice de la școlile teologice și pedagogice. În 1870 se întoarce acasă din cauza izbucnirii războiului germano-francez, fiind numit profesor în anul școlar 1870-1871, iar apoi diriginte al Institutului Teologic, funcție pe care o deține până la 1 septembrie 1888. O nouă etapă în viața sa o constituie intrarea în rândul clerului, fiind hirotonit diacon la 21 noiembrie 1871, de către episcopul Ioan Popasu, iar la 16 aprilie 1872 a fost hirotesit întru protodiacon. Doi ani mai târziu, în data de 9 mai 1874 este hirotonit preot de sărbătoarea Înălțării Domnului. Îmbrățișează viața monahală, fiind tuns întru monah de către arhimandritul Corneliu Jivcoviciu la 4 februarie 1875, în mănăstirea Hodoș-Bodrog, primind numele Filaret. De ziua Sfintelor Paști, în 13 aprilie a aceluiași an, a fost hirotesit întru protosincel de către episcopul Ioan Popasu. În 25 decembrie 1891 episcopul Nicolae Popea l-a hirotesit arhimandrit datorită meritelor sale. În unanima aprobare și bucurie a Sinodului eparhial, în 23 aprilie 1902 a fost numit vicar episcopesc al diecezei Caransebeșului. În primăvara anului 1871 a fost ales prin sinodul eparhial în funcția de asesor onorar al senatului școlar, iar în 23 noiembrie același an este numit referent locțiitor al senatului bisericesc. În 1873, din motive obiective, se retrage din senatul școlar și devine asesor onorar al senatului bisericesc; în toamna anului 1881 este ales de către Congresul național-bisericesc asesor ordinar în senatul bisericesc al Congresului mitropolitan. Datorită meritelor și ostenelilor sale, în anul 1886, este ales asesor ordinar salarizat în senatul bisericesc al Consistorului diecezan din Caransebeș. Fiind apropiat colaborator al episcopului Ioan Popasu, împreună cu acesta, este membru fondator al Tiparului Diecezan din Caransebeș. De la intrarea în serviciul Bisericii, fără întrerupere este membru al sinodului eparhial ca deputat preoțesc, iar începând cu anul 1881 devine deputat preoțesc al Congresului național-bisericesc. Timp de doi ani, a fost membru al comitetului administrativ al comitatului Caraș-Severin. Maiestatea Sa, Regele Ungariei, Francisc Iosif I, recompensându-i râvna Sa, l-a decorat în anul 1907 cu ordinul de Cavaler al coroanei de fier clasa a III-a. A fost membru fondator al „Astrei”, membru al societății „România jună” din Viena și al societății „Regale Române de Geografie”. Ca răsplată pentru înalta sa erudiție, Facultatea de Teologie din Cernăuți, în ședința consiliului profesoral din 17 mai 1929, i-a conferit în unanimitate titlul de Doctor Honoris Causa. Luând în considerare devotamentul și credincioșia cu care și-a servit Biserica și neamul timp de aproape șase decenii, în anul 1924, națiunea i-a conferit „Răsplata muncii pentru Biserică cl. I” și „Coroana României” în gradul de Mare Ofițer. Cu multă bucurie au primit credincioșii din Banat propunerea episcopului Iosif, acceptată de Sinodul eparhial, ca bătrânul arhimandrit și vicar al Episcopiei, Filaret Musta, să fie ridicat la rangul de arhiereu. În 1919, la întrunirea primului Senat al României, călugărul de la Caransebeș a mai avut o satisfacție: a fost ales președinte de onoare al primului Senat al României, iar după aceea i s-a oferit conducerea grupului parlamentar bănățean. A trecut la cele veșnice în data de 14 octombrie 1930, în vârstă de 91 de ani; este înhumat în cimitirul „Sf. Ioan” din Caransebeș.