150 de persoane din com. Balta Doamnei au primit asistenţă medicală gratuită

Aproximativ 150 de persoane din comuna Balta Doamnei, județul Prahova, au primit astăzi, 11 iunie 2016, asistență medicală gratuită, în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sateˮ.

Pacienți de toate vârstele au fost consultați de medici specialiști în imagistică, cardiologie, diabetologie, medicină internă, psihiatrie pediatrică şi adulţi, reumatologie, recuparare medicală, pediatrie.

Stanciu Ionela Camelia a venit împreună cu fiica sa mai mult din curiozitate şi a rămas plăcut impresionată de calitatea umană şi profesională întâlnită la voluntari:

Am întâlnit o echipa de medici extraordinari, atât din punct de vedere profesional, dar şi uman. Oameni foarte înţelegători care ne-au vorbit foarte, foarte frumos, ne-au ascultat cu interes şi ne-au îndrumat să facem ce este bine pentru noi. Să dea Dumnezeu să aibă puterea să meargă mai departe, şi în alte locuri, să ajute şi alţi oameni cu mai puţine posibilităţi materiale. Va mulţumesc din tot sufletul pentru tot ce aţi făcut pentru noi.

În această campanie am descoperit un număr mare de copii cu deficienţe de dezvoltare care necesită atenţie mărită, a evidenţiat doamna Cristina Gorgonetu, profesor de recuperare medicală, care a subliniat importanţa dezvoltării fizice şi emoţionale ca fundament al relaţiilor şi interacţiunilor copiilor din comunitate:

Nivelul de dezvoltare fizică umană este multifuncţional determinat. Este rezultatul cumulativ al factorilor ereditari şi de mediu (natural, ambiental şi social). Dezvoltarea fizică şi armonioasă a unor indicii superiori pe plan somatic şi funcţional influenţează pozitiv viaţă oamenilor de toate vârstele, în mod special a celor tineri. În această campanie am descoperit un număr mare de copii cu deficienţe de dezvoltare care necesită atenţie mărită. Viitorul nostru al tuturor depinde de modul în care ne creştem şi ne iubim urmaşii.

Preotul Ghiţă Viorel Mihail de la Parohia Balta Doamnei a întâmpinat cu mare bucurie venirea voluntarilor:

Mulţumim Preafericitului Patriarh Daniel pentru binecuvântarea pe care ne-a acordat-o de a veni în mijlocul parohiei noastre medicii voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. De asemenea, mulţumim şi părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, iniţiatorul şi coordonatorul acestei campanii. Este o bucurie şi o mulţumire faptul că aceşti medici au poposit în această comunitate, deoarece suntem o comună depărtată de oraş, undeva la jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Ploieşti, unde condiţiile medicale sunt precare. În cadrul comunei, formate dintr-un număr de 380 de familii, se află oameni gospodari care se ostenesc în mare parte din timpul lor cu grădinăritul.

Tulburările de anxietate reprezintă cele mai frecvente probleme de sănătate mintală, în special la copii şi adolescenţi. Tocaci Georgiana-Alina, medic specialist psihiatrie pediatrică, a făcut câteva remarci legate de acest aspect:

Patologia dominantă la copiii consultaţi este reprezentată de tulburările anxioase, întârzieri în deprinderea achiziţiilor şcolare, întârzieri de limbaj. Condiţiile socio-economice precare, violenţa în mediul familial, lipsa psiho-educaţiei afectează dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Despre tulburări ale afectivităţii ne-a vorbit şi Taciu Simona, specializată în psihiatrie pentru adulţi:

Depresia şi anxietatea sunt cele mai frecvente afecţiuni ale persoanelor de peste 65 de ani. Frică de boală, de singurătate, dar şi de moarte duc la dezechilibre psiho-emoţionale ce afectează viaţă de zi cu zi. Oameni au început să fie din ce în ce mai receptivi în a acceptă consultul psihiatric.
«Dumnezeu lucrează întotdeauna prin oameni!». E un adevăr pe care azi l-am înţeles din nou, l-am trăit cu bucuria împlinirii, prin vizită medicilor voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, o echipa de oameni inimoşi şi frumoşi la suflet care au dăruit locuitorilor comunei noastre ajutor medical de specialitate. Profesionalism, dăruire, altruism, dragoste, credinţă. Toate într-o singură zi şi într-o singură misiune îndeplinită la superlativ! Mulţumim din suflet şi ne rugăm că Dumnezeu să întoarcă înmiit această jertfă!, a spus directoarea de la Şcoala Gimnazială Sfinţii Împăraţi, din Balta Doamnei, doamna profesor Adina Vodă.

Ca şi la acţiunile precedente, toţi copiii care au venit la consultaţii au primit „Diplome de curaj”, pentru că gestul lor să devină unul normal şi constant în viitor.

La final, cei prezenţi au primit cadouri din partea Carrefour România, un partener important al campaniei Sănătate pentru sate.

dCampania „Sănătate pentru sate” a început în data de 03 septembrie 2015, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în urma semnării Protocolului de cooperare între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii și vizează persoanele cu vârstă înaintată, precum și persoane cu statut socio-economic scăzut.

Campania „Sănătate pentru sate” în Satul Ologeni, comuna Poienarii Burchii – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriahiei Române

Campania „Sănătate pentru sateˮ a ajuns în Valea Screzii, județul Prahova – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriahiei Române

Comentarii Facebook


Știri recente