15 ani de arhipăstorire la Târgovişte

Vineri, 26 decembrie 2014, au avut loc, la Târgovişte, ceremoniile aniversare dedicate celor15 ani de slujire a Înaltpreasfinţitului Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, pe tronul vlădicesc din istorica cetate de scaun munteană, după cum informează Biroul de presăal Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Manifestările au început, dimineaţa, la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, cu Sfânta Liturghie, unde alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit părinţii consilieri de la Centrul Eparhial, părinţii protopopi, părinţi profesori de la şcolile de teologie din Eparhie, stareţii mânăstirilor, preoţi şi diaconi din oraş, în prezenţa a numeroşi credincioşi, monahi şi monahii. După încheierea sfintei slujbe, s-a dat citire mesajului pe care Preafericitul PărinteDaniel, Patriarhul României, l-a adresat Înaltpreasfinţiei Sale, la acest ceas aniversar. Apoi, Pc. Pr. Ioan Stan, vicar administrativ eparhial, a vorbit despre importanţa slujirii spirituale, pastoral-misionare, culturale, ecumenice, educaţionale şi liturgico-comunitare a Înaltpreasfinţitului Părinte MitropolitNifon, timp de un deceniu şi jumătate, pe tronul arhieresc de la Târgovişte. Dintre oficialităţile ce au participat la acest moment, amintim pe: domnul Adrian Ţuţuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, domnul Ioan Marinescu, Prefectul Judeţului Dâmboviţa, domnul Ciprian Prisăcaru, Primarul Municipiului Târgovişte, care, de altfel, au şi adresat, la finalul ceremoniilor liturgice, câte un cuvânt de apreciere pentru Înaltul Ierarh.

Înaltpreasfinţitul Părinte MitropolitNifona evidenţiat, în cuvântul său de învăţătură, sensul spiritual al sărbătorii Naşterii Domnului pentru istoria umanităţii şi pentru fiecare dintre noi, accentuând nevoia aprofundării duhovniceşti a acestui eveniment care a transformat din temelii lumea. Înaltpreasfinţia Sa a acordat, apoi, distincţii şi ordine ale Patriarhiei Române, oferite, la propunerea Sa, de către Patriarhul României, colaboratorilor de la Centrul Eparhial şi unor profesori de la şcolile de teologie din Eparhie, dar a acordat şiDiploma de recunoştinţă mitropolitanăpărinţilor protopopi şi unor stareţi şi stareţe ale mânăstirilor din Arhiepiscopia Târgoviştei.

A avut loc, după aceea, recepţia jubilară, la Reşedinţa Mitropolitană, în Aula “Sf. Voievod Neagoe Basarab”, la care au participat delegaţi ai clerului şi mirenilor din Eparhie, monahi și monahii, cadrele didactice de la cele două școli teologice eparhiale, oficialităţi centrale, judeţene şi locale, Corala Catedralei Mitropolitane, oferind un scurt concert de colinde Înaltpreasfinţiei Sale, ca dar muzical special. S-a dat citire mesajului trimis de către domnul Victor Ponta, Primul Ministru al Guvernului Românei, cu acest prilej, de către doamna Rovana Plumb, Ministrul Muncii, după ce, mai întâi, a fost proiectat, cu acest prilej, filmul omagial15 ani de slujire pe tronul vlădicesc de la Târgovişte, care a rezumat, în aproximativ treizeci de minute, misiunea pastorală a Ierarhului nostru. Menţionăm că acest film a fost difuzat, atât de postul naţional de televiziuneTVR 2, cât şi de postulTrinitas TVal Patriarhiei Române, de televiziunea regionalăMDI TVşi de postul de televiziuneColumna TV.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa, după ce a accentuat semnificaţia dogmatică, misionară şi existenţială a sărbătorii Naşterii Domnului, la acest început de mileniu al treilea, a mulţumit colaboratorilor de la Centrul Eparhial, autorităţilor locale, judeţene şi naţionale, care au alternat de-a lungul timpului, pentru sprijinirea misiunii sale pastorale depusă întru slujirea lui Dumnezeu, a Bisericii strămoşeşti şi a neamului românesc.

În finalul manifestărilor, MitropolitulNifona oferit, unor oficialităţi naţionale şi locale, OrdinulSf. Martiri Brâncoveni, acordat, la propunerea Sa, de către Patriarhul României, şi altora, distincţiaCrucea valahăa Arhiepiscopiei Târgoviştei, precum şiDiploma mitropolitană de recunoştinţă.

Comentarii Facebook


Știri recente