13 M Sf. Sfințit Mc. Artemon, preotul din Laodiceea; Sf. Mc. Elefterie Persul (Denia Canonului Mare)

Sfântul Sfințit Mucenic Artemon – A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi). Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani. Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă. Acesta fiind prins a fost dus la templul zeului Esculap, pentru a jertfi acestei zeități. Păgânii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon. Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți. Văzând această minune, Vitalis, mai marele preot al zeității păgâne Esculap, a îngenuncheat și s-a botezat împreună cu toți slujitorii din templul idolului Esculap, majoritatea dintre ei ajungând preoți creștini, iar Vitalis episcop în Palestina. Guvernatorul Patrichie l-a întemnițat pe Sfântul Artemon și a poruncit să fie aruncat într-un vas cu smoală fierbinte. Dar când dregătorul a inspectat vasul, a căzut în smoală și a murit. Cei care au asistat s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul s-a rugat și din locul acela a izvorât apă. Văzând această minune, mulți s-au botezat. După mai mulți ani, Sfântul Artemon a fost ucis de păgâni în anul 303.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Elefterie Persul.

Comentarii Facebook


Știri recente