10 decembrie 1858 – arhim., teologul, filosoful, pedagogul, oratorul și traducătorul Poteca Eufrosin a trecut la cele veșnice la Mănăstirea Gura Motrului

S-a născut la 1785 (după alte păreri în 1788) în satul Nucșoara, aproape de orășelul Vălenii de Munte. Sprijinit de un unchi, la șapte ani este dat la un dascăl să învețe carte. Este trimis de tatăl său la București; dar lipsa banilor îl determină să intre ucenic la un negustor grec, prilej cu care are posibilitatea să ajungă la Constantinopol; îl uimește pe negustor cu cunoștințele și smerenia sa. Impresionat, acesta îl va trimite, împreună cu copiii săi, la Academia Grecească din București, unde uimește până și pe cei mai exigenți dascăli prin cunoștințele sale. După câțiva ani, la îndemnul unui călugăr, fost profesor la Academie și retras între timp la Căldărușani, tânărul Radu devine frate la această mănăstire. Pleacă la Mănăstirea Neamț, unde este tuns în monahism, primind numele de Eufrosin (1806). în 1808 se întoarce în București, unde va fi hirotonit ierodiacon (1809) de către episcopul losif al Argeșului, la cererea mitropolitului Dositei Filitti. În 1813 este hirotonit ieromonah pe seama paraclisului Mitropoliei din București. Între 1812-1816, urmează cursurile Academiei grecești din București; între 1816-1818 îl întâlnim ca dascăl al „sfintelor noastre dogme’ la aceeași școală. Între 1818-1820 funcționează ca profesor de Geografie la școala românească de la „Sfântul Sava’ (condusă pe atunci de Gheorghe Lazăr). Este trimis de „Eforia Școalelor’ la Univeritățile din Pisa (1820-1823) și Paris (1823-1825), unde studiază Filosofia, Teologia, Istoria, Științele exacte, Limbile clasice și moderne. Reîntors în țară a fost profesor de Filosofie la școala de la „Sfântul Sava’ (1825-1828). În 1828, din cauza ciumei, școala s-a închis. Ieromonahul Eufrosin pleacă la Budapesta pentru a-și tipări cursurile sale de Filosofie. La întoarcerea în țară este ridicat la rangul de arhimandrit (1830). În 1832, printr-o adresă a lui Kiseleff, din 9 septembrie, este scos din slujba școli din cauza „vârstei lui înaintate’, deși avea doar 47 de ani. Ideile de libertate și impozit progresiv pe venit propovăduite cu atâta înflăcărare de el au deranjat pe boierii țării care, „drept răsplată pentru serviciile aduse școlii’, i-au încredințat egumenia Mănăstirii Gura Motrului (1832). Ca egumen, a restaurat mănăstirea, a îndrumat școala din incinta ei, a sprijinit școlile din satele aparținătoare Motrului și din satul său natal; prin testament a lăsat sume însemnate de bani pentru întreținerea în școală a cinci elevi la București și alți cinci la Craiova. Însuflețit patriot, a militat pentru luminarea poporului și pentru înlăturarea unor nedreptăți sociale. Prin lucrările sale a contribuit la formarea filosofiei românești moderne.

Comentarii Facebook


Știri recente