10 ani de misiune ortodoxă la Girona, Spania

Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Proroc Ilie“ şi „Sfântul Grigorie Palama“ din Girona, Catalunya (Spania), a împlinit anul acesta 10 ani de existenţă. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, în preajma sărbătoririi celui de-al doilea sfânt ocrotitor au avut loc mai multe evenimente liturgice şi cultural-misionare care au marcat într-un mod deosebit jetfelnica misiune ortodoxă săvârşită pe aceste meleaguri de părintele paroh Mihai Solomon.

În ajunul zilei Sfântului Grigorie Palama, doamna preoteasă Camelia împreună cu cei care pururea se aşază prin jertfa mâinilor lor pe pomelnicul ctitoricesc al aşezământului (familiile: Dennis şi Diana Cucu, Ilie Slevoacă, Grigore Afetelor, Cătălin Florea, Iulian Zăgrean, Ioan Agache, Gheorghe Şerban, Dumitriu Cotea, Petre Urlea, Răzvan Şerban, Nelu Cristea, Dănuţ Dascălu, Irina Fluture, Cristina Beciu, Florian Bîşu, Valeria Muaşat, Maria Nistor, Mihail Grigore, Dorel Cotea, Florian Flaugiu) şi alţii pe care nu am reuşit să îi întipăresc spre amintire cu smerită slovă, dar care sunt împreună cu toţi ceilalţi fericiţi şi pururea pomeniţi pentru osteneala, dragostea şi inima lor plină de bunătăţi, au trudit care încotro pentru a-şi împlini rostul, pentru ca fiecare – ierarh, credincioşi, invitaţi, preoţi, închinători- să se împărtăşească la acest ceas de bucurie de sfintele slujbe şi de cei care alcătuiesc comunitatea din jurul locaşului. La ceasul luminii celei de seară, la dangătul clopotului tăinuit în inima fiecăruia, a început slujba Privegherii săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente