„Zaheu devine milostiv şi darnic deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu”

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 25 ianuarie 2015, în Duminica a XXXII-a după Rusalii. La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Luca (cap.19, vs.1-10) în care ni se prezintă întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu Zaheu vameșul: „În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”.

În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat învățăturile ce reies din Pericopa Evanghelică rânduită a fi citit astăzi la Sfânta Liturghie.

Bunătatea lui Hristos a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu

Patriarhul României a evidenţiat faptul că Zaheu, lacomul şi zgârcitul de ieri devine deodată milostiv şi darnic deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu care l-a copleşit.

„Sfânta Evanghelie ne arată în continuare, cum Zaheu vameşul şi-a schimbat sufletul după ce Mântuitorul Hristos a intrat în casa acestuia. Şi anume, un vameş lacom devine un om darnic, se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime, ci pentru că a fost onorat cu o cinste neaşteptată. Prezenţa lui Iisus în casa lui l-a copleşit. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare sau o preţuire pe care ştia că nu o merită. Hristos l-a cinstit pe un om nevrednic deşi acesta nu merita cinstire din partea concetăţenilor, întrucât era necinstit şi rău în relaţiile lui cu ei. Totuşi, nemărginita milostivirea sau copleşitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul şi răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul lui Zaheu, încât a răscolit în el dramul de bunătate care-i mai rămăsese şi a reaprins în el jarul omeniei, acoperit până atunci de cenuşa şi zgura păcatului. Când acest jar aproape stins al chipului bunătăţii milostive a fost aprins de focul iubirii milostive şi salvatoare a lui Hristos, din sufletul lui Zaheu a ţâşnit lumina unei vieţi noi exprimată într-o hotărâre radicală: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit, sunt cuvintele vameşului Zaheu. Tăciunele fumegând al sufletului său întunecat de păcate aproape stins din cauza lăcomiei a devenit îndată torţă înflăcărată de dărnicie milostivă, chip luminos al lui Dumnezeu cel Milostiv. Vedem aici marea înţelepciune a Mântuitorului Iisus Hristos şi dumnezeiasca Lui bunătate de Duhovnic desăvârşit Care vindecă şi eliberează sufletele păcătoşilor, recuperează pe cei pierduţi, dezrobeşte pe cei împătimiţi şi ridică pe cei căzuţi”.

Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o copleşitoare bunătate

Mântuitorul Hristos îi caută pe cei păcătoși și dorește ca ei să se mântuiască indiferent de opinia publică. El a venit în lume să îi recupereze cu blândețe și bunătate pe toți cei care s-au îndepărtat de Dumnezeu prin păcat, a mai subliniat Patriarhul României în cuvântul său.

„În Evanghelia din Duminica lui Zaheu vedem că Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o copleşitoare bunătate care se arată oamenilor păcătoşi, adesea, în mod neaşteptat şi nemeritat. Însă, milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoşi, nu doar pentru convertirea acestora, ci şi ca un îndemn pentru toţi oamenii, care trebuie să devină cât mai buni, mai milostivi, să caute asemănarea cu Dumnezeu Multmilostivul. Pe de altă parte, pocăinţa care se arată în schimbarea spirituală a lui Zaheu vameşul nu este o pocăinţă care se manifestă doar ca regret pentru relele săvârşite, ci şi o schimbare în bine a modului de a gândi, de a simţi şi de a făptui, adică trecerea de la fapte rele la fapte bune”, a spus Preafericirea Sa.

Pocăinţa înseamnă o schimbare a vieţii

De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că noi oamenii avem posibilitatea să ne schimbăm viaţa în bine în orice moment al existenţei noastre pe acest pământ.

„Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameşul Zaheu învăţăm şi noi că putem să ne schimbăm viaţa în bine din proprie iniţiativă, nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu suferinţă ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu şi la dorinţa Lui de a intra în casa sufletului nostru. Cum şi când ne putem converti ori schimba în bine? În foarte multe chipuri şi în orice moment. De pildă, când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l invidiem, ci să ne hotărâm să avem şi noi credinţă mai puternică; când vedem un om mai harnic şi mai darnic decât noi, să ne hotărâm să fim şi noi mai harnici şi mai darnici; când vedem că un om are o viaţă mai curată decât noi şi trăieşte în sfinţenie, să ne hotărâm să ne curăţim şi noi viaţa de păcate. Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut, dacă nu se pocăieşte. Pocăinţa, însă, înseamnă o schimbare a vieţii, o trecere de pe calea pierzării pe calea mântuirii, o trecere de la fapte rele la fapte bune. Evanghelia ne ajută să înţelegem că multa blândeţe şi multa bunătate a lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăinţă, la schimbare în bine”, a spus Patriarhul României.

Biserica Ortodoxă se va afla la 1 februarie în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, a Vameşului şi a Fariseului.

Comentarii Facebook


Știri recente