†) Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; † Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest; Sf. Mc. Lucia Fecioara din Siracuza

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava, în familia Barilă, primind la botez numele Dimitrie. Părinţii săi, Leontie şi Maria-Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului, din Polonia.

Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o deosebită agerime a minţii, şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte.

A cercetat cu multă râvnă dumnezeieştile Scripturi şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii scrierilor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie şi în alte limbi: greacă, latină, slavonă, polonă şi ucraineană.

Pe lângă învăţătura adunată cu migală de la mulţi dascăli, la şcoala Mănăstirii Probota a deprins şi învăţătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia şi nevoinţele monahale. A primit îngerescul chip al călugăriei în această sfântă mănăstire la anul 1649, odată cu numele de Dosoftei.

Iubitor de înţelepciune şi vrednic împlinitor al ostenelilor călugăreşti, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste şi rugăciune, devenind părinte duhovnicesc şi stareţ al obştii de la Probota. Timp de mai mulţi ani, el a călăuzit pe monahi, întărindu-i în buna nevoinţă şi în cunoaşterea Sfintei Scripturi.

Datorită faimei sale de cărturar şi virtuţilor care-i luminau chipul şi faptele, ieromonahul Dosoftei a fost chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huşi, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând şi smerit, înaltul ierarh uimea pe toţi prin înţelepciunea şi bunătatea sa.

Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest mitropolit Dosoftei nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl, preaînvăţat; multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă carte şi-nvăţătură adâncă. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceastă vreme nu este om ca acela”.

Iubitor şi trăitor al dreptei credinţe, purtător de grijă faţă de păstoriţii săi în vremuri „nepaşnice pentru ţară”, cu dese schimbări de domni, Sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei şi-a împlinit îndatorirea de păstor sufletesc prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belşug, mai ales prin traducerea şi tipărirea de carte sfântă în limba română.

În liniştea chiliei sale din patria natală, sau aflat în pribegie, Sfântul a dăruit Bisericii şi neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărţi tipărite au fost Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673).

Înţelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri româneşti, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină şi de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi inclus în Biblia de la Bucureşti, din 1688.

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din pricina schimbărilor de domn în ţară şi a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iaşi cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la Mănăstirea Bogdana, apoi la Mănăstirea Brazi, unde va primi moarte martirică din partea năvălitorilor tătari (†1694, prăznuit ca Sfânt la 22 septembrie).

După refacerea tipografiei de la Iaşi, mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărţi de slujbă şi de învăţătură în limba română: Psaltirea de-nţăles (1680), cu text paralel în română şi slavonă, Dumnezăiasca Liturghie (1679 şi 1683), Molitvănic de-nţăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare greceşti şi slavone şi a tipărit în limba română Viaţa şi petrecerea Sfinţilor, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forţate în Polonia.

Această carte deosebit de necesară pentru folosul duhovnicesc al Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar şi dragostea sa pentru Sfinţi şi pentru sfinţenie. De aceea, el scrie despre Sfinţi Cuvioşi români pe care i-a cunoscut personal şi despre alţii pe care poporul îi cinstea cu multă evlavie: „Dară tocma şi din rumâni mulţi sfinţi sânt, carii am şi văzut viaţa şi traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneţ şi Rafail de Agapia, i-am sărutat şi svintele moştii.

Apucat-am în zilele noastre părinţi nalţi la bunătăţi şi-n podvig, şi plecaţi la smerenie adâncă: Părintele Chiriac de Beserecani, gol şi ticăloşit în munte 60 de ani, şi Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneţ, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râşca, arhiepiscopul acel svânt şi minunat, Inochentie de Pobrata şi Istatie!”.

În 1686 regele polon Ian Sobieski (1674-1696), în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir (1685-1693). Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei şi cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieţii sale pământeşti departe de ţară.

Aici a continuat lucrarea sa cărturărească şi a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocşi de la Moscova şi de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică, adică momentul pogorârii Sfântului Duh la Dumnezeiasca Liturghie, mitropolitul moldovean a tradus din greceşte în slavo-rusă, scrieri ale Sfinţilor Părinţi: Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman al Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învăţătură a Bisericii Ortodoxe.

Păstor dreptcredincios şi jertfelnic, Sfântul Ierarh Dosoftei a îndurat cu demnitate asprimile şi lipsurile, purtând de grijă comunităţii sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfinţenia vieţii lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovniceşti, ci însuşi regele Ian Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia Sfântul mitropolit al Moldovei, ca să asiste la slujbe cu familia şi să-i dea cinstirea cuvenită. În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, Sfântul Ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniaţie şi a rămas ortodox până la moartea sa, pe în 13 decembrie 1693.

Din mărturiile călugărilor care l-au însoţit în surghiun, aflăm că Sfântul şi-a cunoscut vremea chemării sale la Domnul, pentru care s-a pregătit prin rugăciune şi milostenie. Blândul Ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica Naşterea Domnului din Jolkiew, astăzi în Ucraina.

Pătimind încercări şi multe necazuri în această viaţă, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viaţă sfântă şi neîntrecut învăţător al dreptei credinţe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie şi fapte minunate. A fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 5-6 iulie 2005.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinții Mari Mucenici Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie și Orest, și pe Sfânta Muceniță Lucia, fecioara.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente