Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit
S-a născut în Capadocia, în anul 439 după Hristos, iar părinţii lui erau creştini şi se numeau Ioan şi Sofia. Încă de la vârsta de 8 ani a ales calea călugăriei şi a intrat în mănăstirea numită a lui Flavian, unde a deprins să fie răbdător în toate şi unde a învăţat Psaltirea pe de rost.
Era atât de înfrânat încă din copilărie, încât, văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: „Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul ce m-a omorât”. A luat mărul în mâini, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi şi-a făgăduit să nu mănânce niciodată mere.
Pe când avea 18 ani, a mers la Cuviosul Eftimie cel Mare pentru sfat, iar acesta l-a trimis la Cuviosul Teoctist, în mănăstirea de obşte, unde a cunoscut bunele obiceiuri şi ostenelile fraţilor ce locuiau acolo. Din pricina covârşitoarei lui înduhovniciri, Cuviosul Eftimie îl numea copil bătrân. Şi, cu cât creştea în vârstă, cu atât sporea şi în virtute.
De aceea l-a şi înzestrat Hristos Domnul cu darul minunilor. Printre altele, prin rugăciunea lui a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă. Şi a fost povăţuitor şi învăţător multor călugări, întemeind în Palestina mănăstirea care îi poartă numele şi aşezând tipicul sfintelor slujbe pe care îl urmează până astăzi Biserica Ortodoxă.
Sfântul Sava este numit „cel Sfinţit” pentru că a fost hirotonit preot şi rânduit îndrumător al tuturor sihaştrilor din Palestina. El a mers în două rânduri la Constantinopol, fiind trimis ca sol de către patriarhii Ierusalimului din acele vremuri, la împăraţii Anastasie (491-518) şi Iustinian cel Mare (527-565). Deci, ajungând la desăvârşirea cea întru Hristos, s-a mutat către Domnul în anul 532, fiind în vârstă de 94 de ani.
În anul 584, când a fost deschis mormântul Cuviosului spre a fi îngropat trupul stareţului Casian, moaştele Sfântului Sava au fost găsite nestricate şi răspândind bună mireasmă. În timpul năvălirilor arabe, moaştele Cuviosului au fost mutate la Constantinopol, iar după Cruciada a patra (1204), au fost duse la Veneţia. În anul 1965, la insistenţele Patriarhului ortodox Benedict al Ierusalimului, moaştele Sfântului Sava au fost aduse din nou în Mănăstirea sa, din Ţara Sfântă, unde se află, întregi, până astăzi.
Tropar Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Anastasie
A văzut odată cum sunt întrebaţi şi judecaţi de păgâni sfinţii mucenici şi cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creştin şi pentru că ştia bunătăţile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea şi el să lupte pe aceeaşi cale pentru Hristos.
Şi într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, şi-a făcut semnul crucii şi s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: „Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!” Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: „Ascultaţi, toţi slujitorii diavolului, ascultaţi! Sunt creştin şi cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voştri şi pe cei ce se închină lor îi dau anatemei şi-i urăsc”.
Mulţimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit şi au zis: „Asta pentru neruşinarea şi obrăznicia ta! Dar dacă cinsteşti pe Hristos şi nu te lepezi de El, ţi se va tăia capul şi vei fi mâncare peştilor, târâtoarelor şi păsărilor”. Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul şi ducându-l cu corabia departe puţin de ţărm, l-au aruncat în mare.
Tropar Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Anastasie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
